Home      Carte Oaspeti     Contact
Click aici pentru a asculta predica saptamanii

Biblioteca

Biblioteca se afla în cladirea noua, alaturi de muzeul cu picturi vechi pe sticla si obiecte de cult, detinând una din cele mai bogate colectii de carti si manuscrise vechi din secolele XIV-XIX , provenind în marea lor majoritate din donatia Înalt Prea Sfintiei Sale dr. Antonie Plamadeala. Aceste carti stau marturie pentru dezvoltarea civilizatiei europene de-a lungul secolelor si în particular a civilizatiei românesti din interiorul si exteriorul arcului Carpatic.

Înalt Prea Sfintia Sa Mitropolitul Antonie Plamadeala a donat mânastirii bogata sa biblioteca de când a început refacerea incintei brâncovenesti, biblioteca figurând înca de la început între obiectivele înscrise în planul de constructie. Ea detine astazi în jur de 35.000 volume de carte, la care se adauga înca 20.000, donate de Î.P.S. Antonie Plamadeala, Mitropolitul Ardealului, dar care nu au fost înca aduse de la resedinta mitropolitana din Sibiu.

Cartile, desi în majoritate cu cuprins teologic, apartin tuturor domeniilor gândirii umane. Majoritatea sunt, bineînteles, în limba româna, dar se gasesc aici si un mare numar de carti în limbile de larga circulatie: engleza, germana, franceza, precum si rusa sau greaca. Biblioteca numara între altele si circa 2.000 volume de carte veche; este vorba în general de carti de cult, un adevarat tezaur de cultura si arta. Astfel, la Sâmbata de Sus se gasesc carti si manuscrise, acoperind cele mai diverse domenii: religie, literatura, istorie, filozofie, arta, geografie, stiinte exacte, drept, etc. De asemenea, biblioteca contine si o bogata colectie de enciclopedii, periodice, reviste si ziare. Dintre lucrarile de mare valoare ce se afla aici mentionam: Chronica Hungarorum, de Thurocz Johannes, tiparita la Couradus Stahel, Brno, 1488; Traite des anciennes ceremonies (1660-1685) si Carte araba (manuscris 1186). De asemenea, aici se gasesc lucrari scrise în alfabetul Braille, destinate cititorilor cu probleme grave de vedere.

Organizarea bibliotecii de la Mânastirea Brâncoveanu a început în 1998. Înainte, cartile nu erau ordonate, ci doar depozitate în acest spatiu, fara a putea fi accesate de cititori. S-a realizat un program propriu de gestiune a bibliotecii, în care au fost introduse treptat datele referitoare la întreaga colectie de carte. Programul a fost gândit în mod practic în functie de conditiile particulare ale bibliotecii. De asemenea spatiul destinat bibliotecii a fost proiectat, gândit si construit special, mobilierul fiind conceput si realizat în functie de conditiile impuse de spatiu. Cheltuielile de executie a mobilierului au fost acoperite în cea mai mare parte de catre Arhiepiscopia Ortodoxa din Sibiu, restul fiind sponsorizate de BCR, sucursala Sibiu. În prezent, biblioteca serveste si ca sala de lectura, auditie si vizionare a materialelor audio-video existente. Biblioteca "Mitropolit Antonie" se adreseaza cu precadere preotilor, calugarilor, elevilor, studentilor, localnicilor, precum si persoanelor care vin aici în pelerinaj. Colectiile bibliotecii, foarte valoroase si unice în România sunt obiectul de cercetare cu preponderenta al studentilor si doctoranzilor, care gasesc aici surse unice de documentare. Conditiile de împrumut si consultare sunt stricte, biblioteca având un circuit închis, cartile se consulta doar în cadrul intern al mânastirii, dar exista posibilitatea de a face copii xerox sau digitale. Cartile cele mai valoroase si documentele vechi sunt fotografiate pagina cu pagina cu ajutorul unei camere digitale profesionale, sunt apoi prelucrate si stocate pe CD-uri. Se formeaza astfel o arhiva electronica de carte veche, iar documentele originale neaccesibile sunt consultate doar prin intermediul computerului. Toate caraile sunt înregistrate în baze de date, pe computere, astfel încât vizitatorii sau cercetatorii pot gasi rapid informatiile pe care le cauta, mediul înconjurator oferindu-le si o ambianta nu doar necesara ci chiar placuta, reconfortanta, pentru lectura.


În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pom

mai multe...


creat de Nettech Design