În aceasta luna, în ziua a treisprezecea, pomenirea înnoirilor (dumnezeiescului locas) a Sfintei Învieri a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sfintitului mucenic Cornelie sutasul.
Acest sfânt a trait pe vremea Sfintilor Apostoli si este cel dintâi dintre pagâni, care a crezut. Petrecând o viata fara prihana, a vazut un înger care-l îndemna sa cheme la sine pe Apostolul Petru, sa auda de la el cele ce se cadea. Si mergând Petru catre dânsul, si spunându-i cuvântul Domnului lui si celor ce venisera cu dânsul, si învatându-l si bo-tezându-l i-a dat rânduiala si ocârmuirea cetatii Schepsia. Pe care aflând-o cufundata în idoli, a botezat pe toti cu harul lui Hristos; si chiar si pe Dimitrie ighemonul, care a crezut cu toata casa lui. Deci sfârsindu-si sfântul viata apostoleste, catre Domnul s-a dus.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Cronid, Leontie, Serapion, Straton si Seleuc.
Fericitul Cronid diaconul, stralucind cu bunele fapte ale vietii sale, în Mitropolia Alexandriei, au crezut printr-însul Leontie si Serapion. Iar în Galatia cea barbara si necredincioasa, Seleuc si Valerian, Macrovie si Gordian, si Straton la Nicomidia Bitiniei. Însa Cronid, Leontie si Serapion, dupa ce au patimit multe chinuri în Egipt, legându-l-se mâinile si picioarele, au fost aruncati în mare. Ale caror moaste iesind la uscat, s-au aratat îngeri prin vedenii la oameni credinciosi, si le-au poruncit de le-au acoperit cu pamânt. Iar cei din Galatia, Seleuc si Valerian, Macrovie si Gordian, chinuiti fiind cu foc si cu sabie si în multe alte feluri de ighemonul ce era acolo, mai apoi de toate i-a dat sa-i manânce fiarele salbatice, si asa sufletele la Dumnezeu si-au dat. Iar ighemonul Bitiniei, dupa ce cu multe chinuri a chinuit pe Sfântul Straton, plecând vârfurile a doi copaci, i-au legat mâinile de acelea si poruncind îndata sa slobozeasca copacii la locul lor, au rupt pe sfântul în doua; si asa si-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Gordian, Macrovie, Ili, Zotic, Lucian si Valerian.
Acesti sfinti au suferit chinuri pe vremea lui Liciniu. Gardian era din Capadocia, iar Macrovie era din Paflagonia, tineri de vârsta, si desavârsiti în credinta întru Hristos. Iar Zotic, Ili si Lucian, s-au savârsit prin sabie la Roma, dupa multe chinuri, din porunca lui Maxim ighemonul; însa Valerian s-a savârsit plângând deasupra mormântului sfintilor.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Petru cel din Agreia, care în pace s-a savârsit si a Cuviosului Ierotei cel nou, Iviritul, ce s-a nascut la anul 1686 si care în pace s-a savârsit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Ioan de la Prislop
Se spune ca un tânar pe numele Ioan, din satul Silvasul de sus - în hotarul caruia se afla si Sf. Locas - a parasit casa parinteasca, s-a închinoviat în obstea calugarilor de le Prislop, ducând o viata aleasa de rugaciune, împletita cu munca si savârsirea de fapte bune. Dupa un numar de ani, dorind sa duca o viata si mai linistia, retrasa cu totul de lume, a gasit un loc, ca la 500 metri de manastire, pe malul prapastios al râului Slivut (Silvut), unde si-a sapat singur cu mari nevointe, o chilie de piatra, cunoscuta pâna azi sub numele de "chilia" sau iarasi "casa sfântului". Aici si-a petrecut restul zilelor în neîncetate rugaciuni si ajunari, întocmai ca marii nevoitori întru cele duhovnicesti din primele veacuri crestine. Dar a fost voia lui Dumnezeu ca viata lui îmbunatatita sa se sfârseasca prea devreme. Spune traditia populara ca pe când îsi facea o fereastra la chilia lui, doi vânatori de pe versantul celalat al prapastiei l-au împuscat, fara sa stie cine era. Asa s-a savârsit din viata Cuviosul Sihastru sau Sfântul Ioan de la Prislop.
Nu stim cu siguranta când a trait Cuviosul Ioan de la Prislop. Presupunem ca în veacul al XV-lea sau în prima jumatate a celui urmator... El a fost este si va fi - pentru credinciosii din partile Hategului si Hunedoarei - o pilda vie de sfintenie, iar "chilia" sau "casa" lui ramâne mereu un loc de pelerinaj si de reculegere sufleteasca pentru toti cei ce cauta cuvânt de mângâiere si de înarire în locurile de mare frumusete naturala ale Prislopului, în care au trait atâtea cuviosi calugari cu viata aleasa si bineplacuta lui Dumnezeu. (Pr. prof. dr. Mircea Pacurariu "Sfinti Români" edit.1987)
Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.