În aceasta luna, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Avxentie, cel din munte.
Cuviosul Avxentie a trait pe vremea împaratiei lui Teodosie cel Mic, si se tragea cu neamul din Rasarit. Era om învatat si îmbratisând viata monahala s-a suit pe muntele ce se gaseste în fata Oxiei; era rabdator foarte în nevointe, având credinta cât se poate de dreapta. A înfruntat puternic pagânatatea ereticilor Eutihie si Nestorie. Si primind hotarârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împaratilor si a tuturor celor ce veneau în legatura cu el, luminat în fata cu darul cel dumnezeiesc, si revarsa în toate zilele izvoare de minuni si de tamaduiri celor ce veneau la dânsul. Si adormind în pace, a fost asezat în sfânta biserica zidita de dânsul.
Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbratisând viata sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; si aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfintit lui Dumnezeu si a locuit acolo, facându-si un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vietuia cu mari osteneli, dar nemultumindu-se cu acestea, altele si mai mari a aflat. Iar Datatorul de plata, Dumnezeu, dupa masura ostenelilor lui, i-a dat si masura darului Sau. Caci se puteau vedea boli stingându-se la rugaciunile lui, cutremur contenind si demoni izgoniti cu singura rugaciunea lui. El a facut multe mânastiri, pe multi prin nevointe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare si vindecând sufletele împreuna cu trupurile, dupa o scurta boala, s-a mutat din viata la pace.
Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Avraam.
Acest cuvios a trait pe vremea lui Teodosie cel Mare si era din cetatea Cirului în care s-a nascut, a crescut si a adunat bogatia petrecerii si bunatatii sihastresti. Caci cu atâta priveghere si stare de toata noaptea si cu postire si-a omorât trupul sau, încât a ramas multi ani nemiscat, neputând umbla. Aflând ca lânga muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo si, luând o casa cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a iesit linistit. Si fiind prins de închinatorii la idoli de acolo, a fost îngropat în tarâna; apoi i s-a poruncit sa fuga departe de acolo. Dar, întâmplându-se ca au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care bateau fara de mila pe locuitori cerându-le împaratestile dari, sfântul milostivindu-se, a platit acele dari la cei ce le strângeau, si asa a scapat de batai pe chinuitorii sai. Vazând aceasta, toti se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricina facându-se crestini, îndata au zidit si biserica si l-au silit pe el sa le fie preot; iar cuviosul facându-se preot, a sezut acolo trei ani si bine povatuindu-i pe ei catre buna cinstire de Dumnezeu si întarindu-i, iarasi s-a întors la chilia sa, lasându-le în locul sau un alt preot. Cu acest fel de bune si lui Dumnezeu placute fapte stralucind cuviosul, a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plina de idoli. Ducându-se acolo cu nenumarate osteneli, si cu de Dumnezeu însuflate învataturi, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurta vreme si i-a adus Domnului, prin fapta mai întâi învatându-i. Iar împaratul Teodosie, încunostiintat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, si putina vreme vietuind, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul sau, preabinecredinciosul împarat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Filimon, episcopul Gazei.
Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului noul mucenic Gheorghe croitorul, Metilineanul, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1693.
Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi, Amin.