04.06.2010 - După 225 de ani două documente se reîntorc la Mânăstirea "Brâncoveanu"


Vineri, 4 iunie 2010, orele 12 la sediul I.P.J. Brașov s-au restituit Mânăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, două bunuri culturale mobile însoțite de un raport de expertiză. Semnarea documentelor oficiale de către Serviciul de Investigații Criminale al I.P.J. Brașov reprezentat de Comisar șef Neaga Gabriela și reprezentanții mânăstirii s-a desfășurat în cadrul unei conferințe de presă.

Descrierea documentelor vechi

Cele două bunuri culturale mobile restituite mânăstirii sunt o carte veche și un document de cancelarie:

- “Învățătura de șapte taine” este o carte românească veche datată în 1702, tipărită în limba română cu caractere chirilice, cu formule religioase în slavonă din loc în loc, menționată de Ioan Bianu în Bibliografia Românească Veche, vol. I, pag. 433, art. 131, „Învățătura preoților pe scurt de șapte taine ale bisearicii, cu drepte dovediri den Pravila Sfinților Părinți. Acum tipărită în zilele prea luminatului și înălțatului Domn și oblăduitoriu a toată Țara Rumânească, Io B[asarab] B[râncoveanu] Voevodul, cu porunca și cu toată cheltuiala a prea Sfințitului Mitropolit Kir Theodosie, în tipografia domnească, în Sfânta Episcopie dela Buzău, la anul dela zidirea lumii 7210(1702). Este o carte în 4o, de 32 de file, tipărită în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Exemplarul de față este incomplet și se află într-o stare de conservare foarte proastă: lipsesc copertele, lipsesc file (de la 1-5 și de la 26-32), iar filele existente sunt rupte, afectând textul. Paginile au un chenar floral de compoziție tipografică, iar pe pagină sunt 24 de rânduri. Pe una din file este o însemnare manuscrisă care atestă faptul că această carte a aparținut bisericii Sâmbăta de Sus.

- Documentul de cancelarie emis de împăratul Francisc I este un manuscris cu urme de deteriorare pe liniile de pliere, conținând un text olograf, la finalul căruia se observă o urmă de sigiliu de formă rotundă. Documentul are dimensiunile de 38x49cm, iar materialul folosit este hârtie filigran.


Istoricul evenimentelor

În anul 1785 mânăstirea a fost distrusă de către armata austrică condusă de generalul Preiss. Odată cu plecarea călugărilor a fost strămutat și fondul de carte veche și manuscrise existente la mănăstire. O parte din călugări au trecut munții, iar starețul de atunci Visarion, fiul boierului din satul Sâmbăta de Sus împreună cu un alt călugăr, s-au stabilit în sat și au ridicat aici o biserică (actuala biserică a satului). Aici au adus obiectele salvate din mănăstire și nădăjduiau că urgia prigoanei credinței ortodoxe va înceta și se vor putea întoarce spre a restaura mânăstirea - așa cum o mai făcuseră cu 25 de ani înainte după prigoana generalului austriac Bukow. Din păcate mai multe documente împărătești emise de Maria Terezia, apoi de Francisc I, nu au permis restaurarea vieții monahale la mănăstire. Călugării au murit, iar documentele și vasele sfinte au rămas în biserica din sat.

În călătoriile pe care le face marele scriitor și istoric Nicolae Iorga prin Ardeal și Banat, trece și prin Sâmbăta de Sus, descrie ruinele mânăstirii și își notează inscripțiile vechi de pe cruci, biserici și adnotațiile de pe marginea cărților vechi, pe care le publică în mai multe rânduri.

Restaurarea mânăstirii s-a putut face în condițiile create de unirea cu România din anul 1918. Odată cu restaurarea mânăstirii, Statul a răscumpărat în anul 1925 palatul lui Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, situat în apropierea bisericii satului. Aici s-a înființat o casă de odihnă pentru scriitori și oameni de cultură.

Studiile monografice ale mai multor istorici care au studiat istoria Țării Făgărașului ne mărturisesc că fondul de documente mănăstirești păstrate în biserică s-au înstrăinat treptat, mai ales datorită celor care veneau la odihnă în palatul brâncovenesc, împrumutau documentele vechi spre studiu și “uitau” să le restituie bisericii. Așa s-a pierdut în timp întregul fond de documente de la mănăstire.

Studii monografice recente au identificat o parte din documentele vechi în inventarele mai multor colecții ale unor biblioteci și muzee de stat.

Despre cele două documente din cazul de față nu se știa până acum nimic. Din mărturia ofițerilor de poliție am aflat că ele au fost descoperite întâmplător la un colecționar din județul Hunedoara, dar nu s-a precizat cine este acesta sub motivul că face parte dintr-un dosar în curs de cercetare și investigațiile sunt secrete.

Însemnările de pe manuscrise i-au condus pe polițiști către mânăstirea de la Sâmbăta de Sus, iar o hotărâre a procurorului care s-a ocupat de caz a făcut posibilă restituirea lor către vechiul proprietar.

Precizăm că mânăstirea nu a făcut nici o plângere sau reclamație împotriva colecționarului la care s-au descoperit documentele, ci doar a solicitat restituirea lor dacă acesta nu poate face dovada provenienței lor.

Așa se face că după 225 de ani s-au restituit primele documente din fondul vechi al mânăstirii.

Valoarea documentelor

Cele două documente nu sunt foarte valoroase în sine, fondul actual de carte veche al mânăstirii numărând câteva mii de cărți vechi și numeroase manuscrise, unele mult mai vechi și altele mult mai rare sau mai bine păstrate. Raportul de expertiză solicitat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara care a hotărât ca documentele să se întoarcă la mănăstire, au ajuns la concluzia că sunt susceptibile a fi clasate în categoria juridică fond. Însă ele sunt deosebit de valoroase pentru mănăstire datorită faptului că sunt printre primele documente care au aparținut mânăstirii, sunt primele care s-au recuperat, și sunt deosebit de importante prin valoarea lor documentară.

Studiul a câteva documente similare au împins înapoi originile mânăstirii cu 120 de ani până în anul 1580 în perioada când moșia de la Sâmbăta de Sus era în stăpânirea Vornicului Ivașcu din neamul Goleștilor, linie genealogică care îl include pe Preda Brâncoveanu, bunicul domnitorului ctitor Constantin Brâncoveanu. S-au clarificat apoi diverse aspecte și s-au adus la lumină noi mărturii din perioada mai puțin cunoscută a trecutului mânăstirii, datorită faptului că mânăstirea a trecut apoi printr-o perioadă de 140 de ani de ruină, iar documentele ei s-au pierdut.

Cele două documente vor fi supuse unui proces de restaurare în laboratoarele Muzeului “Unirii” din Alba Iulia, de unde se vor întoarce spre a fi studiate și apoi expuse spre vizitare publicului în noua sală a muzeului mânăstirii alături de alte cărți, manuscrise și icoane vechi românești.

Dăm slavă lui Dumnezeu și mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă recuperarea documentelor și întoarcerea lor acasă după mai mult de două secole.

Protos. Daniel Breabăn, muzeograf — bibliotecar, gestionar al patrimoniului cultural din Mânăstirea Brâncoveanu — Sâmbăta de Sus