03 martie 2011 - Pomenirea Părintelui Teofil


Câteva zeci de persoane au participat azi la o slujba de pomenire la Mănăstirea „Brâncoveanu” cu ocazia zilei de naștere a Părintelui Arhimandrit TEOFIL Părăian. Un sobor de preoți și diaconi în frunte cu PreaCuviosul Părinte Ilarion Urs - starețul Mănăstirii au oficiat slujba parastasului în Biserica Mare a Mănăstirii, iar la finalul slujbei Părintele stareț a evocat personalitatea complexă și duhovnicească a Părintelui Arhimandrit Teofil, care timp de 20 de ani a fost duhovnicul acestei Mănăstiri si a multor credincioși. Apoi toata lumea prezentă a mers în trapeza unde a avut loc o agapa tradițională.

Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 — 1940. Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 — 1943, iar până în 1948 urmează, tot în capitala Banatului, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, cel care-l va iniţia în viaţa duhovnicească.



Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 — 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”. La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protosinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 Părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.Prin mutarea la cele veşnice, Părintele Teofil ne lasă o moştenire impresionantă întrupată în viaţa sa, în cuvintele sfinţiei sale, în cele 40 de cărţi ale părintelui, în înregistrările cu predici, conferinţe sau interviuri realizate în ultimii 20 de ani.

http://3.bp.blogspot.com/-wcCu82oSbuk/TW-Rqwe6gRI/AAAAAAAAAEo/IGFmYOE4sQc/s1600/DSC08065.JPG


http://3.bp.blogspot.com/-JmIxaqE6CNw/TW-R1lMX0eI/AAAAAAAAAEw/omN8Ne-vDJc/s1600/DSC08096.JPG