4-5 mai 2011 - Veniti de luați bucurie


Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei organizează în perioada 4-5 mai 2011 manifestarea intitulată

„Veniţi de luaţi bucurie”, închinată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian (3 martie 1929 - 29 octombrie 2009), unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani care a marcat puternic viaţa religioasă după 1990 prin exemplul vieţii, prin predicile, conferinţele şi scrierile sale.


Manifestarea din acest an îşi propune să facă cunoscută unui larg auditoriu, învăţătura şi personalitatea duhovnicească a Părintelui Teofil, cu ajutorul unor distinşi invitaţi, ierarhi si personalităţi teologice care vor aborda unele din cele mai importante teme ziditoare de suflet din spiritualitatea sa.


Sesiunile conferinţelor vor avea loc în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş"şi vor fi deschise de către Preasfinţitul Episcop Paisie Lugojanul, cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Nicolae,miercuri, 4 Mai 2011.

Joi, 5 Mai 2011, participanţii la manifestare vor săvârşi Sfânta Liturghie urmată de slujba de pomenire, în Catedrala mitropolitană “Sfinţii Trei Ierarhi”, iar răspunsurile vor fi date de corul psaltic “Kinonia” al Episcopiei Severinului dirijat de către Părintele ahidiacon Adrian Maziliţa.


Programul manifestării:


Miercuri 4 mai 2011

ora 18Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”


Tema:Bucuria Învierii, ospăţul cel veşnic al Ortodoxiei

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif - Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, Franţa

Tema: Aspecte liturgice în viaţa şi învăţătura arhimandritului Teofil Părăian

Preot Profesor Dr. Konstantinos Karaisaridis - Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Aristotel”, Tesalonic


Joi 5 mai 2011

Ora 7:30 Catedrala mitropolitană, Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de pomenire


Ora 12:00 Verinsajul Expozitiei de fotografie “De dragul Părintelui Teofil, Muzeul de Artă, P-ţa Unirii, Timişoara


Ora 18:00 Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş"


Tema: Să luam aminte! – trăim social în religie sau religios în societate?

Preasfinţitul Episcop Sofian Braşoveanul, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Tema: Gândiţi frumos!... Podoabe de gând ale ortodoxiei

Dr. Costion Nicolescu, Cercetător la Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti


Expoziţia de fotografie

Editura Teognost din Cluj-Napoca în colaborare cu Muzeul de Artă din Timişoara şi Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus organizează în perioada 5-15 mai 2011 expoziţia de fotografie intitulată „De dragul Părintelui Teofil”.



Dedicată Părintelui Arhimandrit Teofil Părăian, expoziţia cuprinde fotografii vechi din colecţia Mănăstirii Brâncoveanu, precum şi fotografii recente realizate de Dorin Berian, Ioan Gînscă, Ovidiu Man, Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc.

Expoziţia va mai cuprinde texte reprezentative din cuvântările părintelui precum şi un panou interactiv pe care vizitatorii vor putea expune fotografii personale cu Părintele Teofil.

Acest proiect a debutat la Cluj-Napoca în 3 martie (ziua de naştere a părintelui Teofil) în Catacomba Librăriei Humanitas.


Curatorul expoziţiei: preot Ioan Gînscă

Program de vizitare: Marţi-Duminică: 10.00-18.00. Luni: închisPentru alte informaţii vă invităm să vizitaţi: www.dedragulparinteluiteofil.ro