3 mai 2011 - Veniti de luați bucurie!


În Arhiepiscopia Timişoarei se desfăşoară, pentru două zile, simpozionul „Veniţi de luaţi bucurie”, dedicat vrednicului de pomenire Părinte Arhimandrit Teofil Părăian, informează TRINITAS TV.



Deschiderea manifestării a avut loc în această seară, în Aula Magna a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, în prezenţa mai multor ierarhi ai Bisericii noastre: Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei.



În cadrul întâlnirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif a susţinut conferinţa cu tema „Bucuria Învierii, ospăţul cel veşnic al Ortodoxiei”.



„Îmi place să spun întotdeauna că părintele Teofil a fost un nevăzător al lucrurilor acestei lumi, dar prin lumina din sufletul lui, lumina Învierii pe care a primit-o din primele clipe ale trezirii lui pe acest pământ a reuşit să-i înveţe pe cei nevăzători ai lucrurilor acestei lumi lumina şi vederea lucrurilor nevăzute ale lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.



De asemenea, Pr. Prof. Dr. Konstantinos Karaisaridis, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic a prezentat referatul „Aspecte liturgice în viaţa şi învăţătura Arhimandritului Teofil Părăian”.



„Am avut legături strânse şi foarte apropiate cu părintele Teofil. Am scos o carte consacrată părintelui Teofil în limba greacă, care a fost publicată în Grecia. Părintele a venit în Grecia acum doi ani de zile la lansarea oficială a cărţii şi a ţinut câteva conferinţe”, a explicat Pr. Prof. Dr. Konstantinos Karaisaridis.



Simpozionul dedicat Părintelui Teofil va continua mâine, cu oficierea Sfintei Liturghii şi a unei slujbe de pomenire la catedrala mitropolitană din Timişoara. În cadrul aceluiaşi eveniment, de la ora 12.00, la Muzeul de Artă din municipiul de pe Bega va fi vernisată o expoziţie de fotografie, intitulată „De dragul părintelui Teofil”.

Sursa: Basilica