4 iulie 2011 - Tineretul implicat in activitati de protectie a mediului


Timp de doua luni, incepand cu data de 4 iulie si pana in 29 august, Manastirea "Brancoveanu" va fi gazda Proiectului cu titlul "Tineretul implicat in activitati de protectie a mediului".

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Sport este inițiatoarea proiectului TINERETUL IMPLICAT ÎN ACTIVITĂȚI DE PROTECȚIE A MEDIULUI, cofinanțat de Ministerul Mediului și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu, prin Programul vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului.

Implementarea proiectului se va realiza în perioada iulie-august 2011, prin aducerea a 1296 de tineri (8 serii a 162 de elevi și studenți) la Academia Sâmbăta – Mănăstirea Brâncoveanu din localitatea Sâmbăta de Sus, județul Brașov, pentru 4 zile. Instructorii și voluntarii ARCES vor realiza programul de educare și conștientizare.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea gradului de educaţie ecologică a tinerei generații, prin prezentarea de informații cu privire la starea mediului și implicarea participanților în colectarea deșeurilor aflate pe spațiul public.

Selecția elevilor și studenților se face, în mod public, din cele 8 euro-regiuni de dezvoltare ale României, respectiv București-Ilfov, Sud Muntenia, Sud-Est, Nord-Est, Centru, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest, cu respectarea principiilor egalității de şanse și nediscriminării.

Participanții vor beneficia de transport, cazare și masă, prezentări pe 6 teme specifice de protecție a mediului, activități de ecologizare ale Văii Râului Sâmbăta, excursie, materiale cu conținut educativ.


mai multe detalii legate de acest proiect puteti afla accesand site-ul www.mediu.arces.ro