Biblioteca

Vom încerca în continuare o descriere a bibliotecii mânăstirii, numită generic Biblioteca „Mitropolit Antonie” după numele principalului donator de carte, Mitropolitul Dr. Antonie Plămădeală. Acesta a ţinut să-i rezerve bibliotecii, încă din perioada de proiectare, un spaţiu deosebit de generos la etajul 1 al laturii sudice, unde îşi va depozita spre bună păstrare şi cu grijă folosire întreaga bibliotecă personală (cuprinzând în jur de 40.000 volume).

Date generale

Marile mănăstiri care au existat de-a lungul istoriei vieţii monastice au avut bine organizată biblioteca, aceasta având un rol foarte important în formarea culturală şi spirituală a monahilor şi chiar a pelerinilor şi vizitatorilor care le-au trecut pragul.

Se cunoaşte rolul deosebit de important pe care l-au avut mănăstirile în istoria evoluţiei scrisului, cărţii şi tiparului de-a lungul secolelor. Alfabetul chirilic, folosit la noi până în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, a fost conceput în anul 862 de Sfinţii bizantini misionari la slavi Chiril şi Metodie, când aceştia se găseau în retragere într-o mănăstire din Asia Mică.

Termen convenţional, prin care se desemnează orice fel de document, manuscris sau tipărit, cartea a cunoscut în decursul istoriei două etape: cartea manuscrisă şi cartea tipărită.

Cartea manuscrisă a evoluat de-a lungul mileniilor, îmbrăcând forme diferite în raport cu suportul material pe care a fost imprimată. S-a trecut de la cartea scrisă pe suluri de papirus sau pergament şi tăbliţe de lut, la cartea scrisă pe hârtie, apoi la cartea tipărită, iar acum, mai nou, la cartea în format electronic, cartea digitală.

Nu este întâmplător faptul că cea mai importantă carte tipărită de Gutemberg este Biblia din 1456 cunoscută sub numele de „Biblia cu 42 de rânduri”. Descoperirea tiparului mobil de către acesta a dus la o evoluţie foarte rapidă a tehnicii tiparului cu implicaţii majore în progresul culturii şi civilizaţiei umane.

Cărți și documente vechi scrise în limba română

Dacă cel mai vechi document scris în limba română care se păstrează datează din anul 1521, primele cărţi tipărite la noi sunt „Liturghierul slavon” apărut în 1508, urmat de „Octoihul” (1510), „Tetraevanghelul” (1512) şi „Molitvelnicul” (1545). Toate acestea au ieşit de sub mâna unui călugăr, vestitul Macarie.

Prima carte tipărită în limba română apare în Transilvania, la Sibiu, în anul 1544: „Catehismul românesc” numit impropriu de unii „Catehismul luteran”. Trebuie să amintim cărţile: „Întrebare creştinească” (1560), „Tetraevanghelul” (1561), „Pravila” (1560-1562), „Apostolul” (1566), „Liturghierul”, „Molitvelnicul”, „Psaltirea” (1570) şi „Evanghelia cu învăţătură” (1581) tipărite de diaconul Coresi. Şi în sfârşit „Cartea românească de învăţătură” sau „Cazania lui Varlaam” din Moldova anului 1643, „Biblia de la Bucureşti” sau „Biblia lui Şerban” din 1688.

Am insistat şi asupra acestor titluri precizând faptul că la noi începuturile cărţii sunt legate de religie, în general şi de monahism, în special. Mănăstirile au fost şi sunt importante centre culturale, păstrătoare şi creatoare de carte.

Proveniența termenului de bibliotecă

Tehnic vorbind, termenul de bibliotecă provine din grecescul biblion, care înseamnă carte şi theke – dulap (de cărţi), cu înţelesul, pe de o parte de colecţie organizată (publică sau privată) de cărţi manuscrise şi alte documente, iar pe de altă parte de instituţie de cultură, cu rolul de păstrare şi punere la dispoziţia cititorilor a acestor colecţii în vederea lecturii şi studiului.

Dacă în Antichitate şi epoca păgână, cartea era privită ca un instrument de transmitere a culturii, în creştinism cartea capătă valenţe noi, legate de religios, de sacru.

Cu timpul, societatea se dovedeşte tot mai puţin interesată de cultură, astfel de preocupări (filozofice şi culturale) fiind întâlnite doar în câteva mânăstiri. Aici cărţile îşi păstrează funcţia iniţială, ele fiind copiate şi păstrate în mici biblioteci.

Bibliotecile din Orient

În Orient astfel de biblioteci au funcţionat mai întâi la marile mănăstiri din Sinai, Egipt, Grecia şi mai apoi la Sfântul Munte Athos. Atunci, din cauza analfabetismului generalizat, apar cu precădere sulurile liturgice ilustrate sau miniate, în care erau reprezentate scene biblice, momente ale slujbelor religioase, figuri de sfinţi şi chiar scene referitoare la viaţa autorităţilor clericale din epocă. Cărţile devin foarte scumpe, din ce în ce mai rare, determinând numeroşii vieţuitori din mănăstiri să le înveţe pe dinafară, iar cei cunoscători de carte având ca principală sarcină copierea şi înmulţirea acestora.

Pergamentul foarte costisitor, folosit ca suport, este refolosit, apărând celebrele palimpsesturi. Cea mai cunoscută copie de acest fel se păstrează la British Museum, fiind traducerea siriană a predicilor Sfântului Ioan Hrisostom din sec. al IX-lea. Această traducere acoperă de fapt o scriere mai veche latină din sec. al VI-lea care, la rândul ei, a fost scrisă peste „Analele” lui Granius Licianus redactate cu un secol mai devreme.

La noi cele mai vechi biblioteci datează din secolele al XI-lea şi al XII-lea (mănăstirea „cistercită” din Igriş, mânăstirea „grecească” de la Morisena) în Transilvania şi din secolul al XVI-lea şi al XVII-lea în Ţara Românească şi Moldova, fiinţând atât pe lângă curţile domneşti cât şi în mănăstiri (pe lângă curţile domneşti fiinţând şi mănăstiri). Astfel, mănăstirile: Vodiţa, Tismana şi Cozia din Ţara Românească, Neamţ şi Bistriţa în Moldova, Hodoş-Bodrog şi Peri (Maramureş) în Transilvania devin puternice centre de cultură, cu tiparniţe proprii pentru tipărirea cărţilor de cult.

Cele mai vechi manuscrise copiate sunt un „Triod-penticostar” (Sibiu), un fragment de „Apostol” (Moldova) din sec. XII-XIII şi „Testamentul de la Râşnov” (Braşov) din sec. al XIV-lea.

În sec. al XV-lea se evidenţiază celebrul copist călugăr Nicodim, care copiază „Tetraevanghelul” între anii 1404-1405, în slavonă, pe pergament, fără ilustraţii, dar bogat ornamentat cu motive florale şi zoomorfe, predominând culoarea albastră pe fond auriu. Un alt călugăr, Grigorie Ţamblac, scrie în Moldova la 1402 „Pătimirea Sfântului şi Slăvitului mucenic Ioan cel Nou”. În acest secol arta scrierii manuscriselor şi iluminării se dezvoltă cu o forţă deosebită, individualizându-se centrul moldovenesc de la Mănăstirea Neamţ. Miniaturist, caligraf şi copist, reprezentantul de seamă al acestui centru, călugărul Gavril Uric realizează în 1429 vestitul şi celebrul „Tetraevangheliar” cu text slavon şi grecesc, piesă de rezistenţă a Bibliotecii Bodleiene din Oxford, îmbinare deosebită a influenţelor de sorginte bizantină cu motive folclorice şi cromatică locală. O valoare deosebită o prezintă un alt manuscris de la Mănăstirea Suceviţa, păstrat în colecţiile mai sus amintitului British Museum, manuscris care integrează ilustraţia cu textul într-un mod remarcabil.

Manuscrisele cu medalioane pe frontispiciu

În sec. al XVI-lea se remarcă manuscrisele cu medalioane pe frontispiciu şi ornamentaţia complicată ale lui Ioan de Cratova, sârb stabilit la Craiova. Tot acum se individualizează la Mănăstirea Dragomirna cel mai mare centru de caligrafiere a manuscriselor, centru iniţiat şi îndrumat de mitropolitul Anastasie Crimca. De aici va pleca mai târziu vestitul reorganizator al monahismului moldovean, Paisie Velicicovschi, la Mănăstirea Neamţ unde va înfiinţa cea mai mare bibliotecă mănăstirească din această parte a ţării.

Odată cu restaurarea mănăstirii de către mitropolitul Nicolae Bălan şi venirea primilor vieţuitori aici, una din principalele preocupări ale acestora a fost înfiinţarea unei noi biblioteci. Studiind Arhivele Bibliotecii şi Mănăstirii Brâncoveanu găsim prima atestare a acesteia la 2 iulie 1945, când se spune că diaconul Nicolae Mladin, mitropolitul de mai târziu, a cumpărat cu 100.000 lei, pentru biblioteca mănăstirii, opera Sfântului Ioan Hrisostom, în limba franceză (11 volume).

Organizarea bibliotecii in clădirea vechii stăreții

Doi ani mai târziu biblioteca avea peste 2.000 volume de carte fiind organizată în clădirea vechii stăreţii, cărţile fiind depozitate în două dulapuri speciale şi pe mai multe etajere într-o cameră cu suprafaţa de 17,75mp.

La sfârşitul anului 1949, aici erau 2.192 titluri de carte dintr-un total de 2.352 volume, în afară de cărţile care erau în uzul zilnic la biserică (2 Evanghelii, 24 Mineie, 3 Liturghiere, 2 Molitfelnice şi câte un Octoih mare, Octoih mic, Triod, Penticostar şi Ceaslov), iar în 1955 numărul titlurilor a ajuns la 2.337

Sursa principală o constituiau achiziţiile din fonduri proprii precum şi numeroasele donaţii, în special cele făcute de credincioşii evlavioşi care au văzut în mănăstire un loc sigur pentru păstrarea şi folosirea cărţilor vechi în slavonă şi chirilică pe care le moşteniseră de la antecesori.

În anul 1959, mănăstirea încredinţează spre păstrare, în custodie, un mare număr de volume de carte veche. Mai întâi, prin Arhimandritul Ioan Dinu, stareţul de atunci, 86 de asemenea cărţi au fost predate Institutului Teologic din Sibiu, prin reprezentantul ei Pr. Prof. Ioan Beju, şi mai apoi, în anul 1980, muzeului „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului (52 de cărţi chirilice în limbile slavonă şi română).

Inventarele din 1960 şi 1963 înregistrează 2.337, respectiv 2.450 volume.

În anul 1969 biblioteca avea o colecţie de 2.392 volume de carte (2.152 titluri) o colecţie de 748 volume periodice (Revistele „Ortodoxia”, „Studii Teologice” şi „Biserica Ortodoxă Română” pe anii 1949-1969, „Mitropolia Ardealului” pe 1956-1969, „Mitropolia Moldovei” pe 1958-1959 şi „Jurnalul Patriarhiei Moscovei” pe 1951-1956). Biblioteca avea acum numai 4 cărţi vechi: 2 străine (apărute înainte de 1830) şi 2 în limba română cu caractere chirilice (apărute înainte de 1850). Mai erau 55 volume de carte din sec. al XIX-lea, care nu intră în categoria cărţilor vechi, dar care au o valoare deosebită.

Inventarul bibliotecii din 25 februarie 1972 conţine titlurile celor 2.428 volume de carte pentru uz curent, 2 volume de carte românească veche, 4 volume de carte străină veche (2 în germană şi câte una în franceză şi greacă) şi 56 volume de carte din secolul al XIX-lea (34 în română, 14 în germană, 5 în franceză şi câte una în latină, greacă şi ungară).

În anul 1981 sunt înregistrate 3.500 de cărţi, 30 cărţi cu caractere chirilice apărute după 1830, iar la periodice, în afara colecţiilor existente se adaugă cele ale gazetei „Telegraful Român” (începând cu anul 1945), şi revistele „Transilvania”, „Lumea” (1974-1981) şi „Tribuna” (1968-1981).

Achiziţiile se fac în ritm constant, biblioteca având în 1993 un număr de 4.612 volume.

Dacă am încerca să încadrăm biblioteca mănăstirii într-o categorie strict determinată de clasificările moderne (naţională, de învăţământ, publică sau specializată), am putea-o include, fără să greşim, în categoria bibliotecilor specializate pe domeniul religios, deoarece deserveşte un aşezământ monahal, iar domeniile din care fac parte cărţile sunt predominant religioase.

Anul 1993 este un an de cotitură, deosebit de important pentru dezvoltarea ulterioară a bibliotecii.

Biblioteca se afla în cladirea noua, alaturi de muzeul cu picturi vechi pe sticla si obiecte de cult, detinând una din cele mai bogate colectii de carti si manuscrise vechi din secolele XIV-XIX , provenind în marea lor majoritate din donatia Înalt Prea Sfintiei Sale Dr. Antonie Plamadeala. Aceste carti stau marturie pentru dezvoltarea civilizatiei europene de-a lungul secolelor si în particular a civilizatiei românesti din interiorul si exteriorul arcului Carpatic.

Înalt Prea Sfintia Sa Mitropolitul Antonie Plamadeala a donat mânastirii bogata sa biblioteca de când a început refacerea incintei brâncovenesti, biblioteca figurând înca de la început între obiectivele înscrise în planul de constructie. Ea detine astazi în jur de 70.000 volume de carte, dintre care 20.000 donate de Î.P.S. Antonie Plamadeala.

Cartile, desi în majoritate cu cuprins teologic, apartin tuturor domeniilor gândirii umane. Majoritatea sunt, bineînteles, în limba româna, dar se gasesc aici si un mare numar de carti în limbile de larga circulatie: engleza, germana, franceza, precum si rusa sau greaca.

Biblioteca numara între altele si circa 2.000 volume de carte veche; este vorba în general de carti de cult, un adevarat tezaur de cultura si arta. Astfel, la Sâmbata de Sus se gasesc carti si manuscrise, acoperind cele mai diverse domenii: religie, literatura, istorie, filozofie, arta, geografie, stiinte exacte, drept, etc.

De asemenea, biblioteca contine si o bogata colectie de enciclopedii, periodice, reviste si ziare. Dintre lucrarile de mare valoare ce se afla aici mentionam: Chronica Hungarorum, de Thurocz Johannes, tiparita la Couradus Stahel, Brno, 1488; Traite des anciennes ceremonies (1660-1685) si Carte araba (manuscris 1186). De asemenea, aici se gasesc lucrari scrise în alfabetul Braille, destinate cititorilor cu probleme grave de vedere.

Organizarea bibliotecii de la Mănastirea Brâncoveanu a început în 1998. Înainte, cartile nu erau ordonate, ci doar depozitate în acest spatiu, fara a putea fi accesate de cititori. S-a realizat un program propriu de gestiune a bibliotecii, în care au fost introduse treptat datele referitoare la întreaga colectie de carte. Programul a fost gândit în mod practic în functie de conditiile particulare ale bibliotecii.

De asemenea spatiul destinat bibliotecii a fost proiectat, gândit si construit special, mobilierul fiind conceput si realizat în functie de conditiile impuse de spatiu. Cheltuielile de executie a mobilierului au fost acoperite în cea mai mare parte de catre Arhiepiscopia Ortodoxa din Sibiu, restul fiind sponsorizate de BCR, sucursala Sibiu.

În prezent, biblioteca serveste si ca sala de lectura, auditie si vizionare a materialelor audio-video existente. Biblioteca "Mitropolit Antonie" se adreseaza cu precadere preotilor, calugarilor, elevilor, studentilor, localnicilor, precum si persoanelor care vin aici în pelerinaj.

Colectiile bibliotecii, foarte valoroase si unice în România sunt obiectul de cercetare cu preponderenta al studentilor si doctoranzilor, care gasesc aici surse unice de documentare. Conditiile de împrumut si consultare sunt stricte, biblioteca având un circuit închis, cartile se consulta doar în cadrul intern al mănastirii, dar exista posibilitatea de a face copii xerox sau digitale. Cartile cele mai valoroase si documentele vechi sunt fotografiate pagina cu pagina cu ajutorul unei camere digitale profesionale, iar apoi sunt prelucrate si stocate pe CD-uri. Se formeaza astfel o arhiva electronica de carte veche, iar documentele originale neaccesibile sunt consultate doar prin intermediul computerului. Toate cartile sunt înregistrate în baze de date, pe computere, astfel încât vizitatorii sau cercetatorii pot gasi rapid informatiile pe care le cauta, mediul înconjurator oferindu-le si o ambianta nu doar necesara ci chiar placuta, reconfortanta, pentru lectura.