Academia Sâmbăta

Spiritualitate, Cultură, Știință, Artă

Scroll Down
70
Camere
130
Locuri în amfiteatru
250
Locuri în trapeză
2003
Anul finalizării construcției

Unul din obiectivele cultural-religioase care măresc stralucirea pe care o are Mănăstirea Brâncoveanu este și "Academia Sâmbăta", care a fost inaugurată la hramul mânastirii "Adormirea Maicii Domnului" din 15 august 2003. Gândul cu care Înalt Prea Sfintitul Mitropolit Antonie a purces la ridicarea acestei academii de vara – este vorba de o cladire cu aproximativ 70 de camere, respectiv 130 de locuri si un amfiteatru cu o capacitate de 150 locuri – a fost ca în acest spatiu sa poata fi primiti, gazduiti si serviti oameni din afara, care, în dorinta lor de studiu si retragere, sa se poata bucura de conditiile oferite de manastire, de materialul stiintific necesar studiului pus la dispozitie de nou amenajata biblioteca, precum si de atmosfera propice studiului oferita de cadrul natural.

Academia este proiectata ca un loc unde sa se desfasoare diferite conferinte pe teme religioase, culturale, stiintifice și artistice –centru international–. Avantajul oferit de Academie este acela ca pe lânga programul de dezbateri si studii, participantii pot participa la slujbele religioase oficiate în cadrul mănastirii, astfel încât cei de religie ortodoxa se vor putea ruga aici împreuna cu monahii din manastire, iar cei de alte confesiuni au prilejul sa cunoasca frumusetea cultului ortodox.

Sala de conferinta, cu loja si camera pentru traduceri simultane, este dotata cu aparatură electronică ultramodernă, computere, sistem de sonorizare si videoproiectie. Exista aici camere tip apartament sau simple cu doua sau trei paturi, mobilate cu gust, dispunând fiecare de toaleta cu apa calda permanent.

                                                     

Încalzirea cladirii este asigurata printr-o centrala proprie ce functioneaza cu gaz metan, centrala formata din zece unitati distincte, legate în "cascada", care asigura si apa calda menajera. Cladirea are forma literei T, piciorul literei fiind aula, iar cele doua parti laterale formeaza doua corpuri distincte legate între ele printr-o monumentala scara din marmura albă.

În cele doua aripi, pe trei si respectiv patru nivele sunt amplasate camerele de cazare, cele de la etaj având balcon cu vedere spre "Ferestrele" Muntilor Fagaras. În holul mare sunt gazduite expozitii temporare ale artistilor plastici sau participantilor la conferinte.

Triunghiul frontonului este decorat cu un mozaic reprezentând " Sfânta Treime de la Stejarul Mamvri", iar spatiul verde este amenajat cu alei luminate, gard viu, si central, un mic bazin din care tâsneste o frumoasa fântâna arteziana.

www.academiasambata.ro +40 (730) 556 342 / +40 (770) 314 635

academia_sambata@yahoo.com

Adresa

Mănăstirea Brâncoveanu
Com. Sâmbăta de Sus, Brașov
Zona Turistică, Nr. 1

Social-Web